La început apar chemări originale, gen: „Cel mai mişto show al verii! La Canal D!“. Şi minimalizarea: „România e oraşul tău“. După oarecari aşteptări publicitare apare mutra sobru-acră a lui Andrei Gheorghe cu dezacordul „Decizia şi argumentaţia se face faţă în faţă“. Două echipe, una în albastru, dungi şi bretele, alta în verde, dungi şi bretele, vor s-o dea afară de undeva pe Denisa care, în faţa camerelor, declară: „Sânteţi nişte colegi, cei mai buni pe care-i puteam nimeri.“ (în DOOM s-ar spune „sunteţi“ iar „nimeritul“ poate fi riscant – dar acesta e un „reality show“ şi realitatea, desigur, e o fascinantă „nimereală“). (...)

– rezultatul acţiunii nocive asupra organului cutanat al radiaţiilor solare – nu sunt numai un subiect medical „de sezon“, ci – prin consecinţele patologice, uneori grave, – unul de permanentă actualitate. „Soarele arde altfel decât odinioară“, constată tot mai mulţi dintre „fanii“ plajelor marine, ai culmilor montane deschise ori ai ştrandurilor. Este o constatare pusă în evidenţă – deci, obiectivată, prin măsurarea zilnică a intensităţii radiaţiilor ultraviolete şi comunicarea rezultatului odată cu buletinul meteo. Despre răspunsul la expunerea la soare a diferitelor fototipuri de piele şi despre patologia de sorginte actinică, în studiul publicat „în serial“, sub semnăturile dnilor prof. dr. Justin Diaconu şi dr. V. Benea. (...)

Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

    A fost odată, ca niciodată, o fată frumoasă care împodobea cu cântec, cu dragoste şi cu o blândă tristeţe „spaţiul carpato-danubiano-pontic“. Mai întâi, s-a lăsat cucerită, ea însăşi, de vocea pe care ceilalţi au descoperit că o are, apoi, în ordine, a fost cucerită de iubirea ei, de visul ei, de copilul ei, de chipul ei, de mitul ei. Şi, din păcate, unele dintre acestea nu se prea potriveau între ele. Dar ea nu ştia. Doar ochii, acele „oglinzi ale sufletului“, ştiau ceva. Pătrunzătoare sau numai trează, privirea Mădălinei părea lipsită de acea bucurie durabilă pe care o numim fericire. Pe nesimţite, după exuberante succese profesionale, după dureri sufleteşti mistuitoare, după regii, machiaje, şedinţe foto, artificii care transformă omul în marfă, trezesc admiraţia publicului făcând vedeta vandabilă, sufletul Mădălinei s-a surpat. (...)

    Nu mai intrasem în cunoscutul lăcaş de sănătate – unitate de referinţă aflată pe şoseaua Mihai Bravu din Bucureşti – de câţiva ani. Stabilisem în prealabil cu dl prof. dr. Petre Iacob Calistru, intervalul de timp când va fi disponibil pentru un interviu. Spitalul, pe care urma să-l prezint cititorilor, înfiinţat în cadrul Fundaţiei „Dr. Victor Babeş“, polarizează de un număr de ani pacienţi din cele mai diverse medii sociale.

   M-am uitat, instinctiv, către ecranul telefonului mobil; mai aveam câteva minute până la ora stabilită. M-am îndreptat spre recepţia din holul spaţios al clădirii, către una dintre tinerele care, în acel moment, era neocupată: „Unde-l pot găsi pe dl. profesor Calistru…“ Mi-a spus unde îl pot găsi şi m-am îndreptat către lift. Aveam să înţeleg mai târziu că omul care crease Centrul de Diagnostic şi Tratament „Dr. Victor Babeş“ îşi găsise drumul identificând-se cu imaginea unuia dintre maeştrii de odinioară ai Şcolii româneşti de Medicină, profesorul Victor Babeş. (...)

   Suntem practic depăşiţi de problema obezităţii. Nu doar de aceea a reducerii numărului de kilograme ci şi de prevenirea şi contracararea numeroaselor probleme conexe. Un obez evoca, de pildă, la „Reporter special“, vremurile în care, având şi mai multe kilograme, nu putea face o tomografie pentru că nu-l ţinea masa, RMN-ul nu-i era accesibil întrucât nu încăpea în golul cu pricina. S-a rupt bicicleta de două ori sub dânsul. Şi scaunul. Ei da, acum Emil H. are o afacere prosperă, cu haine pentru graşi (atât de graşi, unii dintre dânşii, încât într-un crac de pantalon încape reporterul, iar în celălalt – cameramanul) şi vrea să scadă sub 100 de kilograme. E sigur că se poate, pentru că, zice: „Cu răbdare şi tăcere şi-agurida face miere“. Mesaj optimist deci. (...)

   După ce, cu mintea plină de trecut, îţi aminteşti că în adolescenţă citeai, re-citeai, te fermecau şi transcriai cu cerneală violet în carneţelul personal versurile acelui „If“/„Dacă“/al lui R. Kipling, ca apoi să-ţi măsori zilnic progresele, conform reţetei sale, ca să vezi cât mai ai până să devii şi tu „Omul“ pe care-l întrezărea autorul, acum constaţi că te afli în prezenţa unui nou „Dacă“. E o carte subţire, pe cât de delicată, pe atât de îndrăzneaţă.(...)

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

   La sediul Ambasadei Belgiei din Bucureşti, la amabila invitaţie a E. S. dl Ambasador Leo D’Aes şi a soţiei sale, la 31 mai a.c., s-au aniversat 15 ani de la înfiinţarea Fundaţiei Crucea Alb-Galbenă din România, cea care a dezvoltat în ţara noastră, cu sprijin iniţial belgian, un cunoscut program de nursing la domiciliu. În prezent, se acordă îngrijiri la domiciliu de către echipe complexe formate din medici şi asistenţi medicali în Bucureşti şi în alte şapte oraşe: Baia Mare, Focşani, Buzău, Târgovişte, Sibiu, Constanţa şi – de curând – Slatina. Punerea în operă a acestei noi şi foarte utile activităţi se datorează, în primul rând, dnei as. princ. Măriuca Ivan, directorul general al Fundaţiei, apoi sprijinului prietenilor săi belgieni, colectivului pe care l-a format şi educat de-a lungul timpului, colaboratorilor filialelor din ţară. (...)

   Divorţul nu-i plăcut. E ca o boală, se spune, sau ca o moarte. Când nimic nu se mai poate face pentru a menţine relaţia, e de preferat însă un divorţ civilizat sau, cum îl numesc Craig Everett şi Sandra Volgy Everett, în cartea lor apărută la Editura 3 (Trei) în traducerea Ligiei Keşişian, „DIVORŢUL SĂNĂTOS“. Problema este numai într-o oarecare măsură a partenerilor; cercetătorii caută soluţii cu gândul la copii. Ca în primul rând ei să resimtă mai puţin şocul. Un divorţ sănătos are în vedere trei sarcini principale: 1. Resemnarea 2. Dezvoltarea de noi legături sociale şi 3. Redefinirea rolurilor parentale. (...)

Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

 

 

Devenită de multă vreme un reper constant pe agenda manifestărilor ştiinţifice ale primăverii, cea de-a XIX-a ediţie a Zilelor medicamentului şi-a deschis porţile la Iaşi, aşa cum deja şi-a obişnuit publicul, cu soare..

  

 

   Exprimarea exactă a propriilor idei, considerată drept unică posibilitate de transmitere şi depozitare a lor în formă intactă, reprezintă una dintre nostalgiile definitorii ale gândirii umane dintotdeauna. Totodată, este unanim admis faptul că „tot ceea ce este temeinic înţeles poate fi exprimat cu claritate“. Verdictul filosofului francez temperează în cheia dimensiunii umane utopia transmisiei pure a ideilor şi conferă comunicării interumane ce se doreşte consistentă o componentă didactică (de învăţare). Axioma pare cu atât mai valabilă în cazul limbajului ştiinţific, în care tinde să fie mereu mai ferm încadrat şi cel medical. Departe de a determina încorsetarea libertăţii de gândire inerentă profesiunii medicale, conceptul modern de „medicină bazată pe dovezi“ se înscrie pe această coordonată, propunându-şi să impună rigoare raţionamentului clinic cu scopul declarat de a face posibilă uniformizarea limbajului profesional şi prin urmare făcând posibilă comunicarea coerentă. (...)